Asociaţia Magistraţilor din România (AMR) şi Asociaţia Judecătorilor pentru Apărarea Drepturilor Omului (AJADO) anunță că, prin adoptarea unei ordonanţe de urgenţă în domeniul organizării judiciare, Guvernul a sfidat votul a peste 6,4 milioane de cetăţeni şi Constituţia României.
„Asociaţia Magistraţilor din România (AMR) şi Asociaţia Judecătorilor pentru Apărarea Drepturilor Omului (AJADO) atrag public atenţia că prin adoptarea, în data de 30 decembrie 2020, a unei ordonanţe de urgenţă de modificare a unei dispoziţii din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, Guvernul a încălcat voinţa suverană a poporului, exprimată prin referendum, principiul constituţional al echilibrului între puteri şi principiul cooperării loiale între acestea„, a precizat un comunicat de presă.
Potrivit sursei citate, adoptarea unei ordonanţe de urgenţă pe chestiuni ce ţin de organizarea judiciară, în cazul de faţă prorogarea intrării in vigoare a unor prevederi legale privind compunerea completelor de judecată în apel, desconsideră votul a peste 6,4 milioane de cetăţeni şi Constituţia României.
„Reamintim că, în anul 2019, cu ocazia alegerilor europarlamentare a avut loc şi un „referendum pe justiţie”, iar una dintre întrebări a fost: „Sunteţi de acord cu interzicerea adoptării de către Guvern a ordonanţelor de urgenţă în domeniul infracţiunilor, pedepselor şi al organizării judiciare şi cu extinderea dreptului de a ataca ordonanţele direct la Curtea Constituţională?”. Referendumul a fost adoptat, peste 6,4 milioane de cetăţeni votând „DA”.„, a adăugat comunicatul de presă.
„În cele 12 luni care s-au scurs din anul 2020 a fost timp pentru parcurgerea procedurii constituţionale de modificare a dispoziţiilor art. 54 alin. (2) din Legea nr. 304/ 2004 privind organizarea judiciară. A veni acum, însă, şi a forţa în ultimele zile din an adoptarea unei OUG în domeniul organizării judiciare, este o sfidare a votului celor peste 6,4 milioane de cetăţeni şi o încălcare a principiilor definitorii ale statului de drept, a Constituţiei şi a deciziilor CCR. Dincolo de încălcarea voinţei a milioane de cetăţeni, precedentul creat de Guvern, precum şi efectele pe care declararea neconstituţională a acestei ordonanţe le poate produce, denotă desconsiderarea votului şi drepturilor cetăţenilor, atitudine ce trebuie denunţată public„.
„În consecinţă, solicităm Guvernului să abroge ordonanţa de urgenţă adoptată ca urmare a propunerii ministrului justiţiei, Stelian Ion, pentru modificarea organizării judiciare, lăsând Parlamentul să decidă cu privire la acest subiect„, adaugă magistrații.