Conducerea Ministerului Afacerilor Interne a avut joi o întâlnire cu reprezentanții principalelor organizații sindicale și profesionale din domeniu, principala temă abordată fiind analiza impactului măsurilor fiscal-bugetare introduse prin Ordonanța ‘trenuleț’ (OUG 156/2024) asupra drepturilor salariale ale angajaților din MAI.
Potrivit unui comunicat transmis AGERPRES, la discuții au participat reprezentanți ai următoarelor organizații sindicale și profesionale: Federația Sindicatelor Naționale ale Polițiștilor și Personalului Contractual – SNPPC, Federația Sindicatelor Democratice a Polițiștilor din România – A.I. Cuza, Sindicatul Polițiștilor Europeni – EUROPOL, Federația Sindicatelor din Poliție și Administrația Publică SMART LEX, Sindicatul Național PRO LEX, Federația Sindicatelor Democratice din România – SIDEPOL și Corpul Național al Polițiștilor.
”S-a convenit asupra continuării consultărilor. Următoarea întâlnire va avea loc luni, 13 ianuarie, la sediul MAI, pentru aprofundarea subiectelor discutate și identificarea de soluții concrete. Ministerul Afacerilor Interne își reafirmă angajamentul pentru un dialog deschis și constant cu organizațiile sindicale, în vederea asigurării unui climat de încredere și cooperare în beneficiul angajaților și al cetățenilor”, se arată în comunicatul citat.
Miercuri seara, organizațiile sindicale din sistemul de apărare, ordine publică și securitate națională au anunțat că declanșează acțiuni de protest. Revendicările lor vizează plata sporului/ majorării pentru munca prestată de polițiști, polițiști de penitenciare și militari, în zilele de sâmbătă, duminică și sărbători legale și alte zile declarate de lege ca fiind nelucrătoare (modificarea urgentă a OUG 156/2024) și indexarea pensiilor militare cu ultima rată medie anuală a inflației.
Organizațiile sindicale – F.S.N.P.P.C., Sindicatul EUROPOL, Sindicatul SIDEPOL, Sindicatul PRO LEX, Sindicatul DECUS, SNPTF, Federația Publisind – SNPP, FSANP, FSSP, Forumul Militarilor SAOPSNAJ, Sindicatul Diamantul, Federația Smart Lex, Asociația Pensionarilor ANP, Federația ”A. I. CUZA”, Federația Vlad Țepeș, Sindicatul SNAP Ștefan cel Mare – anunțau că vor avea un protest comun pe data de 17 ianuarie, între orele 12,00 și 16,00.
Sursa: AGERPRES