Instigările la protest adresate crescătorilor de ovine reprezintă tentative de manipulare și nu servesc intereselor acestora, precizează Ministerul Afacerilor Interne (MAI), arătând că primele doze de vaccin pentru ovine și caprine au ajuns deja în țară, iar principalele solicitări ale fermierilor au fost soluționate.
Precizările MAI, vin în contextul existenței unor ”tentative de a instiga o anumită parte a fermierilor din România pentru a organiza proteste de amploare”.
”Ca urmare a demersurilor noului guvern, procesul de achiziție a vaccinurilor necesare pentru ovine și caprine este în plină desfășurare, primele doze ajungând deja în țara noastră, iar vaccinarea propriu-zisă va începe în cel mai scurt timp posibil, așa cum a anunțat deja ANSVSA. (…) Principalele solicitări ale fermierilor au fost soluționate, obiectivul principal al guvernului fiind reluarea exporturilor și asigurarea condițiilor cerute de fermieri. În acest context, considerăm instigările la protest ca fiind tentative de manipulare a fermierilor, tentative care nu servesc intereselor crescătorilor de ovine”, se arată într-un comunicat transmis, sâmbătă, de MAI.
Instituția îndeamnă fermierii să se informeze din surse oficiale și să evalueze cu responsabilitate mesajele care îndeamnă la organizarea unor acțiuni de protest, ”în condițiile în care autoritățile au întreprins demersuri concrete pentru soluționarea principalelor solicitări ale crescătorilor de ovine”.
”Lansăm această informare având în vedere faptul că nu este prima situație în care un protest pașnic al fermierilor este denaturat, exemplu fiind manifestația din data de 15 septembrie 2026, când peste 50 de persoane au fost reținute pentru instigare la violență și violențe comise. Ministerul Afacerilor Interne înțelege și respectă importanța dreptului fiecărei persoane de a-și exprima liber opiniile și de a participa la adunări publice. În același timp, facem apel la responsabilitate, pentru că siguranța tuturor trebuie să rămână o prioritate”, se mai arată în comunicat.
Sursa: AGERPRES



