Mai mult de 15.000 de persoane au aplaudat concertele în aer liber din Piaţa Festivalului Internaţional „George Enescu

Opt zile, 14 concerte în aer liber, zeci de minute de aplauze, peste 200 de artişti şi mai bine de 15.000 de bucureşteni şi turişti au însumat experienţa muzicală magică, trăită la ediţia din acest an a Pieţei Festivalului Internaţional „George Enescu”, desfăşurată între 17 şi 24 septembrie, la Bucureşti.

Eveniment conex al celei mai importante manifestări muzicale găzduite de România, Festivalul Internaţional „George Enescu”, Piaţa Festivalului a continuat, şi la această ediţie, tradiţia concertelor cu acces liber din Piaţa „George Enescu”, oferite bucureştenilor de Primăria Capitalei, prin ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului Bucureşti, în parteneriat cu ARTEXIM.

Neîncăpătoare în fiecare seară de concerte, Piaţa Festivalului Enescu a oferit publicului meloman un program muzical variat, în care muzica clasică s-a îmbinat cu ritmurile rock, electronice şi muzica de vodevil, jazz şi operetă.

Printre cele mai memorabile momente ale ediţiei s-au numărat concertele oferite de Orchestra Filarmonicii de Stat „Dinu Lipatti” din Satu Mare, dirijată de Azis Sadikovic, de pianista Mădălina Paşol şi, nu în ultimul rând, de marele violonist Alexandru Tomescu, care a revenit în Piaţa Festivalului alături de alţi doi artişti de renume internaţional, pianista Sînziana Mircea şi violoncelistul Ştefan Cazacu, pentru a prezenta recitalul extraordinar „Wind Water Earth”.

Momentele festive au fost marcate în Piaţa Festivalului de Filarmonica Naţională „Serghie Lunchevici” din Republica Moldova, care  a interpretat, la 21 septembrie, compoziţii celebre, precum „My Fair Lady” (F. Loewe), „West Side Story” (L. Bernstein), „Fantezia Carmen” (P. Sarasate), alături de soprana Tatiana Costiuc, Marin Gheraş la nai, Sergiu Muşat la clarinet, Viorica Agafiţa la vioară, Eugen Negruţa la acordeon şi Andrei Iurcu la trompetă, sub bagheta dirijorală a lui Mihail Agafiţa, un nume remarcabil în lumea muzicală, ce a susţinut sute de concerte simfonice şi spectacole de operă şi balet în numeroase ţări.

De asemenea, Big Bandul Radio România au adus în Piaţa Festivalului muzica lui Chick Corea, Duke Ellington, Buddy Rich, Thad Jones şi Peter Herbolzheimer într-un concert îndelung aplaudat în 22 septembrie 2023. Seara muzicală din 23 septembrie din Piaţa Festivalului a fost dedicată oraşului Bucureşti cu un concert aniversar, susţinut de Miruna Ionescu şi violonistul Valentin Albeşteanu, alături de Orchestra Simfonică a Filarmonicii din Râmnicu Vâlcea „Ion Dumitrescu”, dirijată de Tiberiu Dragoş Oprea, şi de Taraful de Oraş.

La evenimentul „De la muzica Renaşterii la muzica Clasică şi Electronică”, la 20 septembrie, au fost organizate concerte de muzică corală, operă şi reinterpretări moderne ale muzicii clasice. Corul de Cameră „Preludiu – Voicu Enăchescu”, aflat sub bagheta dirijorului Andrei Stănculescu, a deschis seara cu un repertoriu impresionant, din care au făcut parte celebrele „Arii” de J.S. Bach, „Ave Maria” de F. Schubert, „Eine Kleine Nachtmusik” de W.A. Mozart, „Boleroul” lui M. Ravel şi „Libertangoul” lui A. Piazzolla. Trio AEDEA a propus publicului o călătorie muzicală care a combinat vioara, pianul şi vocea unei soprane într-o simfonie magică a sunetelor. Ascultătorii familiarizaţi cu muzica clasică au fost surprinşi de abordarea şi dezvoltarea curajoasă a unor teme celebre de J.S. Bach, R. Wagner, W.A. Mozart, F.M. Bartholdy, prezentată la instrumente de percuţie, chitară şi voce în concertul „Paul Ilea – Sync The Classics”.

De la muzica clasică reinterpretată prin intermediul unor instrumente moderne în concertul lui Paul Ilea „Sync The Classics”, la hituri rock cântate la flaut, marimbă şi vibrafon de Matei Ioachimescu şi PERCUSSIONescu în concertul „Legends” din 19 septembrie, ediţia din acest an a Pieţei Festivalului nu a dus lipsă de concerte inovatoare care au împins limitele genurilor muzicale, spre încântarea publicului.

Concertul de închidere a Pieţei Festivalului a adus, pe aceeaşi scenă, una dintre cele mai prestigioase orchestre de tineri muzicieni, Orchestra Camerata Regală şi Zoli Toth, artistul conceptual şi promotorul muzicii de percuţie neconvenţionale din România. În seara zilei de 24 septembrie, protagonistul, alături de orchestra dirijată de Constantin Grigore, a îmbinat muzica electronică cu muzica simfonică într-un spectacol impresionant pe scena Piaţa Festivalului Enescu.

Sursa: News.ro

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare