MAI: Peste 5.300 de sancțiuni contravenționale, aplicate în ultimele 24 de ore

Peste 12.000 angajaţi ai Ministerului Afacerilor Interne, alături de reprezentanţi ai altor instituţii au continuat pe, 16 ianuarie, misiunile pe linia respectării măsurilor de protecţie sanitară, acţiuni care au presupus verificarea a aproape 4.600 de operatori economici şi aproximativ 90.000 de persoane. Astfel, angajaţii Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Sănătăţii, Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale, Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, împreună cu autorităţile locale, au verificat, 4.594 de operatori economici, 227 de operatori de transport persoane, peste 10.100 de locaţii obiective de interes (inclusiv 3.571 de restaurante, terase sau fastfood-uri), precum şi 89.727 de persoane. Ca urmare a acestor verificări au fost aplicate 5.337 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 924.857 de lei, a informat duminică MAI.

Principalele abateri constate au fost nerespectarea măsurilor privind carantina/izolarea, nepurtarea măştii de protecţie sau nerespectarea distanţării fizice, situaţii în care au fost aplicate 4.622 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 623.837 de lei.

Totodată, au fost aplicate 708 sancţiuni, în valoare de 294.550 de lei pentru nerespectarea de către agenţii economici, instituţii publice sau persoane fizice a măsurilor privind organizarea ori participarea la evenimente publice sau private, transportul de persoane, organizarea programului de lucru ori nerespectarea restricţiilor privind deplasarea/libera circulaţie a persoanelor.

De asemenea, au fost întocmite 5 dosare penale, în care sunt cercetate 5 persoane, pentru zădărnicirea combaterii bolilor (conform art. 352 din Codul Penal).

La acţiunile de control au participat, zilnic, în medie, peste 6.700 de poliţişti, 2.600 de jandarmi, 1.600 de poliţişti de frontieră şi aproximativ 1.200 de cadre ISU.

În fiecare zi, efectivele MAI au beneficiat de sprijinul poliţiştilor locali şi al angajaţilor de la ANSVSA, ANPC, Ministerul Sănătăţii, Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale, Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii.

În intervalul amintit, la linia telefonică TEL VERDE au fost primite 15 apeluri telefonice dintre care 7 s-au confirmat, care au fost direcţionate pentru verificări la nivelul municipiului Bucureşti şi a 7 de judeţe.

Măsuri de acest fel, având ca scop protejarea sănătăţii cetăţenilor vor continua şi în perioada următoare, a precizat MAI.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare