MAI: Peste 9.600 de amenzi, aplicate de poliţişti în ultimele 24 de ore; au fost reţinute 700 de permise de conducere

Poliţiştii şi jandarmii au aplicat, în ultimele 24 de ore, peste 9.600 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de aproximativ 3,2 milioane lei, pentru diverse abateri şi au reţinut 700 de permise de conducere şi 216 certificate de înmatriculare, a informat, duminică, MAI.

Efectivele Ministerului Afacerilor Interne au continuat misiunile ce le revin în lupta antiinfracţională, menţinerea ordinii şi siguranţei publice, supravegherea şi controlul frontierei de stat, acţionând, totodată, pentru prevenirea şi gestionarea situaţiilor de urgenţă.

În ultimele 24 de ore, efectivele MAI din structurile operative au intervenit la peste 4.000 de evenimente, dintre care aproximativ 2.360 circumscrise menţinerii ordinii publice, iar 1.680 intervenţii în situaţii de risc şi pentru acordarea asistenţei medicale de urgenţă.

Structurile de Poliţie au intervenit la 2.361 evenimente, dintre care 1.943 sesizate prin serviciul de urgenţă 112.

De asemenea, în ultimele 24 de ore, au fost sesizate 683 de posibile infracţiuni, aproape un sfert dintre acestea fiind sesizări din oficiu.

Au fost prinşi de poliţişti 126 autori de infracţiuni. De asemenea, au fost depistate 19 persoane urmărite naţional sau internaţional, iar şapte persoane au fost identificate în dosarele cu autor necunoscut.

În urma activităţilor desfăşurate de structurile MAI au fost dispuse măsuri preventive pentru 27 de persoane.

În cadrul misiunile desfăşurate, poliţiştii şi jandarmii au aplicat peste 9.600 de sancţiuni contravenţionale în valoare de aproximativ 3,2 milioane lei.

De asemenea, ca măsură complementară la abaterile care au vizat siguranţa rutieră, au fost reţinute 700 de permise de conducere şi 216 certificate de înmatriculare.

În cursul zilei de sâmbătă, frontiera de stat a fost tranzitată de peste 105.000 de persoane şi aproximativ 32.200 mijloace de transport.

Au fost descoperite, independent sau în colaborare cu alte instituţii, bunuri nedeclarate (ce urmau a fi introduse ilegal în ţară), care depăşeau plafonul vamal admis ori suspecte a fi contrafăcute, în valoare totală de aproximativ 55.400 lei.

Tot sâmbătă, poliţiştii de frontieră au depistat 45 migranţi ilegali pentru care au dispus măsurile ce se impun.

Conform MAI, pompierii au salvat două persoane şi au acordat asistenţă medicală de urgenţă pentru alte 1.232. Elicopterele Inspectoratului General de Aviaţie au executat 11 misiuni aero-medicale în urma cărora au fost salvate şase persoane.

Efectivele Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă au intervenit în 1.680 situaţii de urgenţă.

Pentru aplicarea măsurilor de autoprotecţie, au fost transmise şi nouă mesaje de avertizare a populaţiei, prin sistemul RO-ALERT.

Angajaţii IGSU au efectuat 13 controale pe linia prevenirii situaţiilor de urgenţă în urma cărora au fost identificate două obiective care funcţionau fără autorizaţie de securitate la incendiu. De asemenea, au aplicat 44 sancţiuni contravenţionale în valoare de aproximativ 8.000 lei.

Sursa: PRESSONLINE

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare