Poliţiştii şi jandarmii au aplicat, în ultima săptămână, peste 25.500 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 5,1 milioane de lei, pentru nerespectarea măsurilor de protecţie împotriva răspândirii virusului SARS-CoV-2, potrivit Agerpres.
Purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Interne, Monica Dajbog, a mai anunţat, vineri, că sunt în lucru 366 de dosare penale privind posibile fraude înregistrate în procesul de eliberare a peste 1.100 de certificate şi adeverinţe de vaccinare anti-COVID.
Cele mai multe contravenţii au vizat nepurtarea măştii de protecţie – peste 21.500 şi nerespectarea interdicţiilor privind deplasarea – 3.420 de fapte, indicat Dajbog.
Ea a precizat că poliţiştii şi jandarmii au desfăşurat peste 20.000 de acţiuni preventive în întreaga ţară, de informare, pentru limitarea creşterii numărului de îmbolnăviri de COVID-19.
„De asemenea, efectivele MAI au intensificat acţiunile de control, fiind desfăşurate peste 8.300 de acţiuni de control, în cadrul cărora au fost verificaţi aproximativ 34.000 de operatori economici, 2.000 de operatori transport persoane şi peste 400.000 de obiective de interes, dintre care 30.700 spaţii de alimentaţie publică”, a menţionat Dajbog.