Structurile Ministerului Afacerilor Interne au anunţat vineri că vor acorda tot sprijinul necesar în elucidarea circumstanţelor producerii incendiului de la Institutul de Boli Infecţionase „Matei Balş”.
„Conducerea Ministerului Afacerilor Interne şi întreg personalul MAI transmit sincere condoleanţe familiilor victimelor incendiului care a avut loc în această dimineaţă la Institutul „Matei Balş” din Bucureşti. Angajaţi de la mai multe structuri ale Ministerului Afacerilor Interne au acţionat cu promptitudine pentru salvarea persoanelor afectate de incendiu”, a precizat un comunicat al MAI.
Potrivit MAI, pentru intervenţie s-a acţionat cu 24 de maşini de stingere, 38 de autospeciale SMURD, 6 Unităţi de Terapie Intensivă Mobilă, 5 autospeciale pentru transport personal şi victime multiple, 4 maşini de descarcerare, 4 autoscări, 10 microbuze, un punct comandă mobil. De asemenea, au fost prezente şi echipaje de poliţie rutieră şi de jandarmi pentru securizarea zonei, dar şi echipe de poliţişti pentru efectuarea cercetării la faţa locului.
“Angajaţii Ministerului Afacerilor Interne implicaţi în operaţiunile desfăşurate la locul incendiului şi-au îndeplinit cu maximă responsabilitate şi profesionalism atribuţiile ce le revin într-o astfel de situaţie tragică. În continuare, structurile MAI vor acorda tot sprijinul necesar în elucidarea circumstanţelor producerii incendiului. Pe lângă misiunile şi intervenţiile specifice atribuţiilor curente, structurile Ministerului Afacerilor Interne continuă acţiunile prin care încearcă să descurajeze comportamentele şi desfăşurarea de activităţi care pot favoriza răspândirea virusului SARS-CoV-2”, a arătat MAI.
Astfel, în ultima săptămână au fost desfăşurate peste 12.000 de acţiuni punctuale în mun. Bucureşti şi în toate judeţele pentru verificarea modului în care sunt respectate măsurile de protecţie sanitară.
Au fost verificate peste 550.000 de persoane, 25.000 de obiective de interes, majoritatea restaurante, terase sau fastfood-uri, şi aproximativ 31.500 de operatori economici şi 1.644 operatori de transport persoane.
Peste 31.000 de persoane au fost depistate în spaţiul public fără mască de protecţie, iar aproape 4.000 au efectuat deplasări în intervalul orar 23.00 – 05.00 fără un motiv întemeiat. De asemenea, 271 de persoane au încălcat măsurile privind carantina sau izolarea, iar 36 nu au respectat regulile de distanţare fizică.
Ca urmare a nerespectării normelor de protecţie sanitară, au fost aplicate aproximativ 36.000 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 6,8 milioane de lei.
De asemenea, au fost întocmite 25 de dosare penale, în care sunt cercetate 30 persoane, pentru săvârşirea infracţiunii de zădărnicire a combaterii bolilor, a mai precizat MAI.