Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a adresat joi un mesaj de Ziua Drapelului în care a spus că „Moldova este Europa”, iar locul moldovenilor este în UE.
„Drapelul Republicii Moldova – celebrat în fiecare an la 27 aprilie – ne unește prin sentimentul de mândrie de a ne fi născut pe acest pământ. Cu mândrie l-au cântat oamenii noștri de cultură. Cu mândrie l-au purtat înaintașii noștri când luptau pentru libertate, suveranitate și independență. Să porți tricolorul era un act de mare curaj și mândrie națională. Tot cu mândrie, sub drapelul Republicii Moldova, campionii noștri cuceresc lumea”, a spus șefa statului.
Totodată, Președinta a subliniat că în anii de obținere a independenței, oamenii s-au unit sub tricolor, în virtutea dragostei de libertate și pentru viitorul copiilor. „Să păstrăm unitatea pentru ca Moldova să devină un partener egal în familia țărilor europene libere. Moldova este Europa – suntem un popor pașnic și vrem să trăim la noi acasă în democrație și bunăstare. Este aproape ziua în care drapelul nostru va fi în rândul drapelelor statelor Uniunii Europene”, a conchis președinta Maia Sandu.