Managerul Spitalului Colentina din Capitală cercetat sub control judiciar

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis definitiv, vineri, înlocuirea măsurii arestului la domiciliu pentru Mirel Cristescu, managerul Spitalului Colentina din Capitală, cu cea a controlului judiciar în dosarul în care acesta este acuzat că ar fi oferit mită pentru a fi numit în funcţie.

„Admite contestaţia formulată de inculpatul George Mirel Cristescu împotriva încheierii din data de 12 octombrie 2023 pronunţată de judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Curţii de Apel Bucureşti -Secţia I Penală, în dosarul nr. 6776/2/2023 (3442/2023). Desfiinţează, în parte, încheierea contestată şi, rejudecând: Dispune înlocuirea măsurii preventive a arestului la domiciliu luată faţă de inculpatul George Mirel Cristescu, cu măsura controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile, de la 20.10.2023 la 18.12.2023, inclusiv”, se menţionează în minuta deciziei.

Tot vineri, instanţa supremă a stabilit că directorul adjunct al Administraţiei Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti din cadrul Primăriei Capitalei, Cristian Plută, poate fi cercetat în continuare în arest preventiv.

„Respinge, ca nefondate, contestaţiile formulate de inculpaţii Silviu Stăncilă şi Cristian Plută împotriva aceleiaşi încheieri. (…) Definitivă”, au decis judecătorii.

Potrivit DNA, Cristian Plută este acuzat că a cerut şi a primit 20.000 de euro de la George Mirel Cristescu, pentru a obţine numirea acestuia în fruntea Spitalului Colentina.

Banii i-au fost daţi de Cristescu lui Plută într-o pungă de hârtie, în timpul unei întâlniri la un restaurant din Capitală. Cristian Plută i-ar fi dat jumătate din bani şefei sale, Oana Sivache, directorul general al ASSMB, care a participat, de altfel, la întâlnirea din restaurant, însă aceasta l-a denunţat la DNA şi a înmânat banii procurorilor.

Probele procurorilor constau într-o înregistrare audio făcută de Oana Sivache, dar şi în interceptări în mediul ambiental.

Cristian Plută mai este acuzat de DNA că a cerut şi primit 60.000 euro mită de la omul de afaceri Dumitru Alexandru Paul, iar la schimb firma acestuia, SC Palex Construcţii Instalaţii SRL, a primit un contract în valoare de 115 milioane lei pentru lucrări de reparaţii la mai multe spitale din Bucureşti.

Sursa AGERPRES

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare