Câteva zeci de persoane s-au strâns, duminică, în Piaţa Victoriei, la aproape 2 ani de la protestele din 10 august, participanții cerând ”să se facă dreptate”.
Protestatarii au afișat un steag tricolor, dar și steagul Uniunii Europene și au purtat tricouri cu inscripţii şi pancarte. Pe asfalt, cei care au venit în Piața Victoriei au scris mesaje precum: ”10 august, nu uităm, nu iertăm”. ”Dreptate pentru 10 august”, ”Frică”, ”Abuz”, ”Carmen Dan, vinovată”.
Participanţii au avut și afișe cu Liviu Dragnea, Viorica Dăncilă şi Carmen Dan, despre care au spus că sunt vinovaţi pentru violenţele de la protestul din 10 august de acum 2 ani.
”Au trecut doi ani de la represaliile violente ale regimului PSD asupra manifestării paşnice din Piaţa Victoriei, pe 10 august 2018. Doi ani în care nu s-a făcut NIMIC pentru a şterge pata de ruşine de pe obrazul democraţiei, lovitura dată libertăţii de exprimare. Doi ani în care sistemul judiciar din România a tergiversat înaintarea dosarului fie cu scenarii absurde de ”lovitură de stat”, fie cu schimbări de competenţă şi clasări oneroase care disculpă căpeteniile cu responsabilităţi directe şi indirecte asupra operaţiunii de forţă. (…) Nu ştim nici astăzi cine a fost în spatele planului de intervenţie în forţă, ce decizii politice şi tactice au condus la brutalitatea care a afectat mii de oameni, dintre care aproape 800 au depus plângeri penale”, au transmis organizatorii.