Manole: Aproape 500 de oameni, fără forme legale, în câteva zile; nu e puțin, nu e normal și nu poate fi ignorat

Inspecția Muncii a aplicat sancțiuni de peste șapte milioane de lei în doar câteva zile și a descoperit aproape 500 de oameni care lucrau fără forme legale, a tras un semnal de alarmă, joi, ministrul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale, Florin Manole, într-o postare pe Facebook.

‘Ce am găsit săptămâna asta nu e doar o statistică. E un semnal de alarmă. În doar câteva zile, Inspecția Muncii a aplicat sancțiuni de peste șapte milioane de lei. Aproape 500 de oameni lucrau fără forme legale. Nu e puțin. Nu e normal. Și nu poate fi ignorat. Am spus că vom face controale constante. Le facem’, a scris ministrul.

Inspecția Muncii a anunțat, tot joi, că, în săptămâna 30 martie – 3 aprilie, a efectuat 1.859 de controale efectuate la nivel național și a aplicat amenzi în valoare totală de 7,092 milioane de lei.

Totodată, 491 de persoane au fost identificate prestând muncă nedeclarată, au fost aplicate 1.152 de sancțiuni (amenzi și avertismente), iar trei echipamente de muncă au fost oprite pentru a preveni accidentele grave.

Sursa: AGERPRES

Proiectul jurnalistic ecopolitic.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.

Depinde și de tine să susții o presă independentă.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Lumeapolitica.ro

Loading RSS Feed

Articole Similare