„Poți încarcera un om, dar nu poți anihila spiritul lui. Poți lega un trup, dar nu poți aresta cuvântul. Poți ridica ziduri și garduri de sârmă ghimpată între oameni, dar sufletele vor comunica în continuare într-un fel nevăzut și miraculos. Am văzut asta în ultimele patru zile și trei nopți în fața Arestului Central, chiar dacă presa s-a făcut că plouă, dovedind încă o dată cât de aservită este, cu foarte mici excepții. După circul mediatic din fața Tribunalului București și de la Mogoșoaia toate camerele de filmare și toți așa-zișii jurnaliști s-au volatilizat. Dar viteza internetului a întrecut demult orice post de televiziune, indiferent cât de mare sau mică le-ar fi audiența”, scrie, pe Facebook, actriţa Manuela Hărăbor.
„Oamenii din toată țara și românii din diaspora au văzut realitatea străzii. Cei pentru care frica nu este un atribut au început să se adune. „Căci Dumnezeu nu ne-a dat un duh de frică, ci de putere de dragoste și de chibzuință” ni se spune în Sfânta Scriptură.
Ceea ce omite sistemul este tocmai puterea de reziliență pe care ți-o dă Hristos, atunci când oamenii și-L iau aliat. Noi toți împreună și toți cu Dumnezeu.
Am auzit comentarii cum că protestul spontan nu ar fi fost de interes public deoarece au fost prezenți prea puțini oameni. Mulți, puțini, sunt cetățeni cu drepturi egale într-un stat ce se vrea democratic. Și cel puțin ca eveniment, protestul ar fi trebuit consemnat de cei care se ocupă cu „știrea zilei”. Și mai e o vorbă românească, care nu ar trebui uitată. Încetul cu încetul se face oțetul. Răbdare. Și putere de a îndura. Frig, nesomn, umilințe.
Să nu ne temem, fără Cruce nu există Înviere, mi-a amintit o mare doamnă, pe care încercările vieții nu au îngenuncheat-o.
După noapte vine mereu zi, după furtună iese mereu soarele”, scrie actriţa.



