O aeronavă C-27J Spartan a Forţelor Aeriene Române, configurată pentru misiuni medicale, efectuează joi o misiune de transport umanitar, pe ruta Bucureşti – Timişoara, cu trei pacienţi infectaţi cu virusul SARS-CoV-2, aflaţi în stare gravă.
Potrivit unui comunicat MApN, echipa medicală care monitorizează pacienţii pe timpul zborului este formată din specialişti din cadrul SMURD, iar transportul pacienţilor de la unităţile spitaliceşti către aeroport s-a realizat cu ambulanţe ale SMURD şi ale Serviciului de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov.
Aeronava militară a decolat din Baza 90 Transport Aerian în jurul orei 19,30.
Tot joi, o aeronavă C-130 Hercules a Forţelor Aeriene Române a efectuat o misiune de transport umanitar, pe ruta Bucureşti – Oradea, cu cinci pacienţi infectaţi cu virusul SARS-CoV-2.
Cele două misiuni de transport umanitar au loc în contextul în care primii pacienţi din România, infectaţi cu SARS-CoV-2, aflaţi în stare critică, sunt transferaţi joi în Ungaria.
Conform Ministerului Sănătăţii, este vorba despre 10 pacienţi, 8 dintre aceştia au fost internaţi în UPU din unităţi sanitare din Bucureşti şi 2 din Timişoara, aflaţi în stare stabilă, care sunt transportabili şi necesită asistenţă medicală de specialitate într-o secţie de anestezie-terapie intensivă.
MS a precizat că din cei 10 bolnavi cinci vor ajunge în Centrul universitar Szeged, iar ceilalţi cinci în Centrul universitar Debrecen.
Sursa: PRESSONLINE