Un exerciţiu demonstrativ de poliţie aeriană întărită al militarilor români şi canadieni a avut loc, luni, în Baza 57 Aeriană Mihail Kogălniceanu, arată un comunicat al Ministerului Apărării Naţionale (MApN).
Potrivit sursei citate, în cadrul exerciţiului a fost inclusă şi interceptarea unei aeronave ‘ţintă’, reprezentată de un avion de transport C-27J Spartan care a evoluat pe traiectul Baza 90 Aeriană Otopeni – Baza 57 Aeriană Mihail Kogălniceanu, de aeronave F-16 Fighting Falcon, aparţinând Forţelor Aeriene Române, aflate în Serviciul de Luptă Permanent-Poliţie Aeriană (SLP-PA), şi de aeronave CF-188/RCAF, aparţinând Forţelor Aeriene Regale Canadiene, dislocate la Baza 57 Aeriană Mihail Kogălniceanu pentru executarea misiunilor de Poliţie Aeriană Întărită.
La finalul activităţii, în Baza 57 Aeriană, după aterizarea aeronavelor participante la exerciţiu, a fost organizată o expoziţie de tehnică de aviaţie.
Misiunile de poliţie aeriană desfăşurate în comun contribuie la dezvoltarea capacităţii de reacţie şi descurajare, precum şi la consolidarea interoperabilităţii între Forţele Aeriene Române şi Forţelor Aeriene Regale Canadiene.
Forţele Aeriene Române execută misiunea de Poliţie Aeriană sub comandă CAOC Torrejon încă de la începutul aderării la NATO. Poliţia Aeriană Întărită sub comandă NATO este o misiune de apărare colectivă pe timp de pace pentru protejarea integrităţii spaţiului aerian al Alianţei. În orice moment, în Baza 57 Aeriană Mihail Kogălniceanu sunt pregătite câte două aeronave de vânătoare pentru Serviciul de Luptă Poliţie Aeriană.
Misiunea principală a Serviciului de Luptă Permanent-Poliţie Aeriană este apărarea spaţiului aerian naţional, prin interceptarea aeronavelor care pătrund pe teritoriul naţional fără autorizaţie, din diverse motive.
Anul acesta se împlinesc 60 de ani de la prima misiune de poliţie aeriană executată în cadrul NATO, aminteşte ministerul român.
Sursa: PRESSONLINE