MApN informează că militarii români din Mali îşi continuă misiunile

Militarii români aflaţi în Misiunea Multidimensională Integrată ONU de Stabilizare în Republica Mali (MINUSMA) sunt în siguranţă şi îşi desfăşoară activităţile conform programului normal, spune MApN, printr-un comunicat.

Detaşamentul Carpathian Pumas se află, de la începutul misiunii, în baza ONU Camp Castor, din Gao, aflată la o distanţă de peste 1.000 de kilometri de capitala Bamako.

Situaţia este în permanenţă monitorizată de conducerea Ministerului Apărării Naţionale, care este în legătură atât cu militarii detaşamentului românesc din Mali, cât şi cu Organizaţia Naţiunilor Unite.

Din luna octombrie 2019, România contribuie, pentru o perioadă de un an, la eforturile internaţionale de menţinere a păcii în Mali cu un detaşament al Forţelor Aeriene Române format din 120 de militari şi 4 elicoptere IAR-330 Puma L-RM.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare