MApN spune că în 2006 a predat CNSAS documentele care privesc fosta securitate, cu excepţia celor a căror dezvăluire ar putea afecta securitatea naţională

În anul 2006, toate documentele care privesc fosta securitate din arhiva Ministerului Apărării Naţionale au fost predate Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS), cu excepţia celor a căror dezvăluire ar putea aduce atingere securităţii naţionale, în conformitate cu prevederile Hotărârii CSAT nr. 60/2006.

În data de 22 februarie 2021, ministrul apărării naţionale Nicolae-Ionel Ciucă şi specialişti din instituţie au avut o întrevedere cu o delegaţie a Colegiului CNSAS, condusă de preşedintele Constantin Buchet, în acord cu cooperarea instituţională permanentă care a existat încă de la înfiinţarea CNSAS.

În urma discuţiilor, la nivelul MApN se derulează în prezent etapele procedurale de constituire a unei comisii paritare mixte MApN-CNSAS, în conformitate OUG 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii. Această comisie, formată din specialişti ai celor două instituţii, urmează să stabilească un grafic de consultare şi analiză a documentelor a căror dezvăluire ar putea aduce atingere securităţii naţionale şi vor decide cu privire la caracterul şi destinaţia acestor documente, în conformitate cu prevederile art. 2 al Hotărârii CSAT nr. 60/2006 şi prevederilor OUG 24/2008.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare