Peste 120 de persoane din municipiul Sighetu Marmaţiei au depus, luni, dosarele pentru acordarea ajutorului de încălzire pe durata sezonului rece, a declarat, pentru AGERPRES, viceprimarul Daniela Oniţa Ivaşcu.
‘Azi, fiind prima zi de depunere a dosarelor, au fost înregistrate 120 de documente din partea familiilor care se încadrează la primirea unui asemenea ajutor pe durata sezonului rece. Tot azi, au fost distribuite peste 300 de formulare spre completare altor solicitanţi. Toată acţiunea se desfăşoară cu sprijinul lucrătorilor Direcţiei de Asistenţă Socială, aceştia verificând cu mare atenţie documentele care trebuie ataşate acestui dosar. E posibil ca până la sfârşitul acestei săptămâni să mai intre în procesare alte câteva sute de dosare’, a spus Daniela Oniţa Ivaşcu.
Conform aceleiaşi surse, sprijinul financiar se acordă familiei sau persoanei singure care nu are alte proprietăţi sau bunuri, aşa cum sunt prevăzute în cerere şi care obţine un venit mediu net lunar de până la 1.386 lei/persoană în cazul familiei şi până la 2.053 lei, în cazul persoanei singure.
De asemenea, depunerea dosarelor de ajutor pentru încălzire se face o singură dată la începutul sezonului rece (noiembrie 2021 – martie 2022) la sediul Direcţiei de Asistenţă Socială din municipiul Sighetu Marmaţiei.
O mare parte dintre locuitorii oraşului sunt conectaţi la reţeaua de gaz metan, însă există şi multe persoane care se încălzesc cu lemne.
Sursa: PRESSONLINE