Primul centru de tip ‘Blue Dot’ din România, amplasat la Punctul de Trecere a Frontierei Sighetu Marmaţiei, cu sprijinul UNICEF, vine în sprijinul refugiaţilor ca parte a campaniei de susţinere a Ucrainei, a informat, miercuri seara, preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Maramureş, Ionel Bogdan.
‘În acest centru, operaţional încă de aseară, activează reprezentanţi ai ONG-urilor care au dorit să ofere sprijin pentru Ucraina, dar şi voluntari – cetăţeni care şi-au exprimat intenţia de a da o mână de ajutor refugiaţilor ucraineni. Prin centrul Blue Dot se oferă refugiaţilor ucraineni servicii integrate, precum preluare, triere epidemiologică, asigurare de alimente şi produse de strictă necesitate, transport şi cazare în spaţiile identificate în judeţul Maramureş. Voluntarii din acest centru pot oferi şi terapie psihologică, prim-ajutor privind igiena, sănătatea şi nutriţie, consiliere juridică de bază, servicii de referire pentru cazuri de violenţă sau probleme de sănătate’, a spus Ionel Bogdan.
Preşedintele CJ a discutat cu executivul UNICEF planul de organizare al Comandamentului de urgenţă Maramureş.
‘Împreună cu executivul UNICEF am discutat despre planul de organizare al Comandamentului de urgenţă Maramureş şi am analizat situaţia actuală a trecerilor prin vamă ale refugiaţilor ucraineni, pentru care avem amenajată o tabără specială, pe stadionul municipal din Sighetu Marmaţiei. Este foarte important să ajutăm refugiaţii ucraineni, dar şi mai important este ca aceştia să primească ajutorul de care au nevoie, individual. Pentru acest lucru este necesară o organizare şi coordonare cât mai eficiente, pentru a putea identifica necesităţile fiecărei familii în parte’, a precizat Ionel Bogdan.
Acesta a mulţumit din nou conducerii UNICEF pentru tot sprijinul, tuturor ONG-urilor implicate din judeţul Maramureş, cetăţenilor care s-au mobilizat într-un număr foarte mare şi ajută cu donaţii, voluntariat, spaţii de cazare pentru refugiaţi, transport şi alte servicii, reprezentanţilor autorităţilor publice, reprezentanţilor mediului de afaceri care sunt alături de CJ şi care sunt dispuşi să ofere ajutor familiilor de ucraineni.
Centrul de tip ‘Blue Dot’ amplasat la Punctul de Trecere a Frontierei Sighetu Marmaţiei a devenit operabil miercuri după-amiază, în prezenţa directorului executiv UNICEF, Catherine Russell.
Sursa: PRESSONLINE