Maramureş: SJU a delegat trei medici pentru a lucra în Spitalul Suport TBC Baia Mare

Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) din Baia Mare a delegat un medic cardiolog, un medic neurolog şi un altul specializat pe medicină internă la Spitalul Suport TBC din municipiu, după ce mai multe săptămâni unitatea sanitară nu a beneficiat de niciun specialist, a informat, miercuri, prefectul judeţului Maramureş, Silviu Ungur. ‘Cei trei medici de la SJU Baia Mare au ajuns la Spitalul Suport TBC prin delegare’, a spus Silviu Ungur. Prefectul a mai subliniat că delegarea celor trei medici a avut loc în urma unor discuţii purtate cu administraţia SJU şi a Direcţiei de Sănătate Publică Maramureş. În urmă cu o săptămână, medicii mai multor secţii din Spitalul Suport TBC Baia Mare au adresat o scrisoare deschisă SJU, Direcţiei de Sănătate Publică Maramureş şi Consiliului Local Baia Mare, în subordinea căruia se află, precizând că unitatea medicală nu mai poate asigura asistenţa medicală pacienţilor infectaţi cu SARS-CoV-2 din lipsa unor personalului specializat în trei domenii. În momentul declanşării pandemiei, Spitalul Suport TBC Baia Mare a semnat un protocol cu SJU prin care s-a obligat să asigure o parte din personalul medicale necesar, însă creşterea numărului de pacienţi internaţi la SJU a făcut aproape imposibilă delegarea de medici, conform înţelegerii iniţiale. Spitalul Suport TBC Baia Mare are o capacitate alocată de 90 de locuri destinate pacienţilor infectaţi cu noul coronavirus, 19 locuri în ATI şi 45 de locuri pentru pacienţii cu boli pneumoftiziologice şi recuperare. Spitalul se află în subordinea Primăriei municipiului Baia Mare, care asigură finanţarea unităţii medicale.

Sursa: PRESSONLINE

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare