Maramureş: Ţigări în valoare de peste 200.000 de lei, descoperite de poliţiştii de frontieră, la graniţa cu Ucraina

Peste 18.000 de pachete cu ţigări de contrabandă, în valoare de peste 200.000 de lei, au fost confiscate la graniţa de nord a României, în urma unor acţiuni ale poliţiştilor de frontieră din Sighetu Marmaţiei şi din Valea Vişeului, informează marţi Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră (IGPF).

Potrivit sursei citate, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Sighetu Marmaţiei au observat, luni, pe raza localităţii de frontieră Lunca la Tisa din judeţul Maramureş, mai multe persoane care transportau, în spate, colete voluminoase de la malul râului Tisa spre interiorul ţării. În momentul în care poliţiştii de frontieră au vrut să intervină pentru reţinerea contrabandiştilor, aceştia au fugit pe teritoriul Ucrainei.

‘Poliţiştii de frontieră au acţionat pentru reţinerea acestora, efectuând somaţiile legale prin voce, însă acestea nu s-au supus, au abandonat coletele şi au fugit spre teritoriul ucrainean, aruncându-se în apa râului Tisa. Imediat, au fost anunţate autorităţile ucrainene despre eveniment, iar la scurt timp acestea ne-au informat faptul că au reţinut pe malul ucrainean opt cetăţeni ucraineni îmbrăcaţi în costume de neopren’, precizează IGPF.

Ulterior, pe malul românesc, poliţiştii de frontieră au descoperit 20 de baxuri cu ţigarete cu timbru fiscal Republica Beralus, în care se aflau 9.540 pachete ţigări, în valoare de aproximativ 112.000 lei.

‘În cauză, se fac cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de contrabandă şi trecere frauduloasă a frontierei de stat, iar întreaga cantitate de ţigări a fost ridicată în vederea confiscării. În continuare, se fac verificări pentru depistarea tuturor persoanelor implicate, sub directa supraveghere a procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sighetu Marmaţiei, urmând ca la final să fie luate măsurile legale ce se impun’, mai menţionează sursa citată.

De asemenea, tot luni, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Valea Vişeului au descoperit, pe raza localităţii Valea Vişeului, 12 colete cu ţigări din contrabandă în care se aflau 8.750 pachete ţigări de provenienţă ucraineană.

Întreaga cantitate de ţigări în valoare de peste 102.400 lei a fost ridicată în vederea confiscării, iar în continuare se fac cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă în vederea depistării şi reţinerii persoanelor implicate în activitatea infracţională.

Şi în acest caz au fost anunţate autorităţile ucrainene.

Sursa: PRESSONLINE

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare