Ministerul Fondurilor Europene a semnat, recent, un contract în valoare de 17 milioane de euro care asigură finanțarea celor 1.000 de asistenți sociali care vor avea grijă de peste 100.000 de bătrâni și persoane cu dizabilități afectate de izolarea impusă de pandemie de coronavirus. Concret, proiectul presupune operaționalizarea unui Call Center național prin care se coordonează și monitorizează solicitările venite de la persoanele care au nevoie de sprijin.
”O nouă inițiativă a Ministerului Fondurilor Europene se concretizează la termenul promis. Vorbim de bătrâni și persoane cu dizabilități care în câteva zile vor avea unde semnaliza telefonic nevoile pe care le au, de la cumpărarea medicamentelor, până la ajutor în întocmirea dosarelor pentru a beneficia de sprijinul financiar acordat de primării”, a declarat ministrul, Marcel Boloș.
Începând cu exercițiul financiar 2021 – 2027 România va avea pentru prima oară un Program Operațional dedicat combaterii sărăciei și grijii pentru vârstnici, în valoare de 1 miliard de euro, a precizat Marcel Boloș.