Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu a anunţat că va avea loc, marţi, o şedinţă a coaliţiei şi a infirmat că ar exista o tensiune între partide, în contextul absenţei sale de la ceremoniile de luni dedicate Zilei Marinei Române. Liderul PSD a precizat că prioritatea numărul unu, în acest moment, la toată lumea, este să găsească soluţiile cele mai bune pentru preţurile la energie, transmite News.ro.
”Am avut alt program în cursul zilei de ieri dar am înţeles că a fost domnul ministru al Apărării”, a spus Marcel Ciolacu, despre absenţa de la ceremoniile din Portul Constanţa, dedicate Zilei Marinei Române.
Liderul PSD a arătat că ”este o speculaţie şi nu are niciun fond”.
Întrebat dacă sunt tensiuni în coaliţia de guvernare, Marcel Ciolacu a răspuns: ”Nu sunt, din punctul meu de vedere nu este nicio tensiune, cred că prioritatea unu, la toată lumea, în acest moment, este să găsim soluţiile cele mai bune pentru preţurile la energie”, a afirmat preşedintele PSD.
Marcel Ciolacu a mai spus că sunt două componente clare: ”Este acea perioadă când energia este deja vândută şi să vedem abordarea pentru anul viitor, când încă 75% din energie nu este vândută”.
Marcel Ciolacu a mai afirmat că, din perspectiva Ministerului Finanţelor, este o ”supraimpozitare a producătorilor, dar aceştia au vândut energia cu această supraimpozitare cu 400, 500 de lei, iar energia, în acest moment, a consumat cât a produs”.
”Trebuie să găsim o soluţie tehnică pentru vârfuri, când nu există soare, de exemplu, sau nu este vântul necesar de a veni energie eoliană, acolo sunt nişte vârfuri de 10 sau 15%, când va trebui făcut importul, dar de asta suntem interconectaţi la Europa”, a arătat Ciolacu.
El a arătat că nu consideră corectă ”diferenţa de preţ imensă, de speculă, mai exact, neimpozitată, cum sunt impozitaţi producătorii. ”Deci este o zonă total liberă şi nereglementată, de o perioadă destul de lungă de timp”, a adăugat el.
”De exemplu, noi, statul român, dă certificate verzi pentru energia verde. Statul român, să dai certificate verzi, iar energia verde din România, produsăî în România, să o exportăm sunt lucruri bizare, unde ministerul Energiei neapărat trebuie să vină cu nişte propuneri”, a mai comentat el.
Marcel Ciolacu a mai spus că se încearcă păstrarea preţului la energie. ”Noi încercăm să menţinem acelaşi preţ, 0.68 şi 0.8”, a menţionat Ciolacu.
Preşedintele PSD a anunţat că în cursul zilei de marţi va avea loc o şedinţă a coaliţiei de guvernare. ”Mai mult ca sigur, astăzi vom avea o întâlnire”, a spus el.