Asumarea răspunderii Guvernului pe legea certificatului COVID este o variantă constituţională, a declarat, luni, preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, liderul PSD, potrivit Agerpres.
El a adăugat că nu există însă o decizie în acest sens.
„N-am avut această discuţie, avem o propunere legislativă. (…) Nu există o astfel de decizie. Sunt variante, este normal să avem variante de lucru. Cu toţii ne dorim să fim cât mai eficienţi în toate domeniile, inclusiv în domeniul sănătăţii”, a declarat liderul PSD la finalul la şedinţei Birourilor permanente reunite ale Parlamentului.
Întrebat dacă asumarea răspunderii Guvernului este o variantă, el a arătat că „este o variantă constituţională”.
„Este o variantă constituţională. Sunt proceduri constituţionale. Important este că nimeni n-a venit cu vreo procedură neconstituţională sau neparlamentară”, a arătat preşedintele Camerei.
„Vom vedea după o decizie a coaliţiei”, a completat el, întrebat dacă se poate spune că pe 1 ianuarie acest proiect va fi trecut de Parlament şi promulgat de preşedinte.