Marcel Ciolacu: ”Categoric, dacă cineva va ieşit din această coaliţie eu îmi voi duce mandatul la Cotroceni, fără nicio reţinere”

Premierul Marcel Ciolacu afirmă, miercuri seară, că nu se rupe coaliţia, iar Guvernul nu cade.

”Nu se rupe nicio coaliţie şi nu cade niciun guvern”, a afirmat, miercur seară, la Antena3, premierul Marcel Ciolacu.

Acesta a continuat garantând cu mandatul său unitatea Coaliției.

”Categoric, dacă cineva va ieşit din această coaliţie eu îmi voi duce mandatul la Cotroceni, fără nicio reţinere. Noi am stat în şedinţa de coaliţie de luni aproape cinci ore (…) Atâta timp cât cinci ore nu ai comentat nimic, dimpotrivă (…) şi după câteva ore ieşi în spaţiul public încercând să acoperi un gest nefericit – că mergi cu ceas de 30.000 de euro la piaţă să cumperi pătrunjel…să dinamitezi o coaliţie, numai cu ştiri false, încât să acoperi ştirea despre tine, înseamnă că eşti…iresponsabil (…) Înseamnă că eşti mitocan”.

Rareş Bogdan a ameninţat, marţi seară, într-o intervenţie la Digi 24, cu ruperea coaliţiei, dacă vor creşte taxe şi impozite în 2024.

”Astăzi trebuie să îi păzim, să nu bage mâinile şi mai mult în bugetele companiilor private şi în buzunarele românilor. Sincer, sunt unul dintre cei care regretă profund că nu am încercat să facem o coaliţie de dreapta şi oricând vom avea posibilitatea să o facem de dreapta, vom încerca asta. Ultimele săptămâni mi-au arătat că nu pot avea încredere în PSD”, a afirmat Rareş Bogdan.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare