Marcel Ciolacu: Cel mai bun mod de a ne cinsti eroii este să apărăm drepturile câștigate

Președintele Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu, a declarat, luni, că cel mai bun mod de a cinsti jerfa eroilor Revoluției din decembrie 1989 este de a apăra toate valorile câștigate, afirmând că libertatea de exprimare are un preț greu în spate și anume vărsarea de sânge.

„Avem datoria să le spunem că liberatea de a alege, de a trăi, de a ne face destinul, își are originea în Revoluția din 1989. Astăzi este ceva normal să poți să te exprimi liber, să muncești peste hotare, să nu mai vorbești în șoaptă, cu lumina trasă. Azi e normal să fim europeni și să fim parteneri cu drepturi depline în UE și NATO. Asta e normalitatea în care ne-am obișnuit. Însă să nu uităm că libertatea de azi are un preț în spate. Vărsarea de sânge. Cel mai bun mod de a îi cinsti este de a apăra drepturile câștigate”, a declarat președintele Camerei Deputaților, social-democratul Marcel Ciolacu, în ședința solemnă a Parlamentului.

La ședinţa solemnă a Parlamentului dedicată împlinirii a 30 de ani de la Revoluţia Română din Decembrie 1989 au luat cuvântul președintele Klaus Iohannis, preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului – Teodor Meleşcanu (Senat) şi Marcel Ciolacu (Camera Deputaţilor), premierul Ludovic Orban, secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană şi reprezentanţii grupurilor parlamentare.

Cu prilejul acestei ședințe Parlamentul va adopta o Declaraţie consacrată marcării a 30 de ani de la victoria Revoluţiei Române din 1989.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare