Marcel Ciolacu, despre prezidențiale – Este un rezultat dezastruos care vine după un rezultat la fel de prost la europarlamentare

Liderul Camerei Deputaților Marcel Ciolacu spune că este un rezultat dezastruos obținut de PSD în turul 2 al alegerilor prezidențiale și PSD are nevoie de un nou început. El spune că la alegerile locale PSD nu mai are voie să piardă.

„Felicitări tuturor românilor din țară și din străinătate care au înțeles cât de important este votul lor. Indiferent de opțiunile exprimate. Sper ca viitorul mandat al lui Klaus Iohannis să aducă mai multe realizări pentru România.

Vreau să îi felicit pe toți colegii mei din organizații, primari, președinți de consilii județene, simpli membri sau simpatizanți care au muncit extrem de mult în aceste luni de campanie. Mulțumiri speciale le adresez și buzoienilor mei care mi-au fost alături întotdeauna!

  • Rezultatele ne arată, însă, că în turul II al alegerilor prezidențiale PSD a luat cel mai mic număr de voturi din istorie. Asta după ce și în turul I am avut, la fel, un număr foarte mic de voturi. Să fim cinstiți: este un rezultat dezastruos care vine după un rezultat la fel de prost la europarlamentare.

Și atunci, și acum, s-au făcut doar analize județene, nimic la nivel național. Acum cred că e timpul să vedem unde am greșit cu adevărat la nivel central, să judecăm rațional și apoi să trecem la fapte.

PSD are nevoie de un nou început. Avem alegeri locale în 6 luni. Acolo nu mai avem voie să pierdem!”, a scris Ciolacu, pe Facebook.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare