Marcel Ciolacu: „Este de datoria mea să fac un upgrade în ceea ce priveşte deciziile politice, şi în ceea ce priveşte deciziile guvernamentale”

Premierul Marcel Ciolacu, preşedinte al PSD, a declarat vineri seara, la Râmnicu Vâlcea, referitor la temele ce vor fi abordate în cadrul şedinţei Biroului Permanent Naţional al partidului ce va avea loc sâmbătă, că va prezenta deciziile politice şi guvernamentale.

„Este datoria mea – şi aici îl am pe domnul secretar general, pe domnul Stănescu – este de datoria mea să vin întotdeauna în faţa partidului (….) şi este de datoria mea să fac un upgrade în ceea ce priveşte deciziile politice, şi în ceea ce priveşte deciziile guvernamentale şi în ceea ce dorim să facem mai departe. Şi mă bucur mult că nu este uşor, dar nici nu mă sileşte nimeni, am repornit în judeţe să consolidăm cu baza partidului”, a afirmat liderul PSD.

Premierul Marcel Ciolacu s-a aflat vineri în judeţul Vâlcea, unde a vizitat Muzeul Memorial Nicolae Bălcescu, fabrica de conserve de la Râureni şi a participat la Conferinţa de alegeri a PSD Vâlcea.

sursa: AGERPRES

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare