Premierul Marcel Ciolacu a declarat că intrarea cu frontiera terestră a României în Spaţiul Schengen anul acesta este certă în procent de „99,9%”, subliniind că şi-ar dori ca din noul guvern care se va forma în Austria să facă parte şi social-democraţii austrieci.
El a răspuns astfel, întrebat dacă are noutăţi despre intrarea terestră în Spaţiul Schengen a României.
„După cum bine ştiţi, s-au terminat alegerile în Austria, n-au format încă noul guvern. Eu îmi doresc să-l formeze cu social-democraţii de această dată, pentru că, după cum ştiţi, domnul cancelar Nehammer este din familia PPE, aceeaşi familie din care face parte şi Partidul Naţional Liberal. Dar, hai să vă spun cu o certitudine de 99,9%, anul acesta România va intra terestru în Schengen”, a declarat Marcel Ciolacu.
Premierul a făcut precizările la finalul vizitei de lucru efectuată alături de ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, pe autostrada A7, tronsonul Buzău – Focşani, zona Vadu Paşii, judeţul Buzău.
Sursa: AGERPRES