Marcel Ciolacu, liderul PSD: Este o discrepanţă imensă în acest moment în societate între cei bogaţi şi cei săraci

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat, marţi, că social-democraţii au ajuns la concluzia că România nu poate rămâne ultima ţară europeană cu cotă unică de impozitare, potrivit Agerpres. 

Întrebat la Palatul Parlamentului cum ar putea arăta rediscutarea cotei unice şi o impozitare progresivă şi dacă PNL este de acord cu toate acestea, Ciolacu a spus: „Ar arăta cum arată restul Europei, în toate ţările civilizate şi cu economii mai dezvoltate decât România. Mai sunt patru state care au rămas la cota unică în Europa. Am spus foarte clar că despre cota unică şi înlocuirea cotei unice ar trebui să fie un program comun pe care să îl discutăm la anul pentru formarea bugetului din anul următor. (…) Momentan am ajuns la concluzia că nu putem rămâne ultima ţară europeană cu cotă unică. Este concluzia PSD”.

El a menţionat că în România trebuie, de asemenea, să se revină „la impozitarea marilor averi”.

„Este o discrepanţă imensă în acest moment în societate între cei bogaţi şi cei săraci. Haideţi să vedem practica europeană, haideţi să lăsăm specialiştii să vină cu aceste propuneri şi cred că un an de zile, cum este anul următor, avem timp să discutăm acest subiect”, a afirmat liderul PSD

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare