Marcel Ciolacu nu exclude o candidatură la prezidenţiale în tandem cu Nicolae Ciucă

Marcel Ciolacu, liderul PSD, nu exclude posibilitatea de a candida la alegerile prezidenţiale de anul viitor în tandem cu Nicolae Ciucă, liderul PNL, în calitate de premie, potrivit B1. 

Ciolacu, nou scenariu avansat privind prezidențialele

Întrebat la Digi24 cum vede o astfel de posibilitate, Marcel Ciolacu a răspuns: „E un scenariu, nu-i exclus, dar nu e un scenariu simplu. În partide e puţin probabil să se accepte să nu aibă candidat. În Partidul Social Democrat am schimbat regulile de desemnare a candidatului şi e mult mai corectă abordarea noastră. Priorităţile pentru noi rămân preţurile”.

El a adăugat că PSD şi PNL nu au avut discuţii despre candidaţi unici, precizează Agerpres.

În schimb, a repetat că vede continuând coaliția PSD – PNL și după alegerile de anul viitor: „Îmi menţin părerea că cea mai bună soluţie e o coaliţie între Partidul Social Democrat şi PNL, văd o colaborare şi din 2024. Cum creionăm acest lucru, cum ducem discuţiile, vedem în perioada următoare. Acum trebuie să ne ridicăm la aşteptările românilor. Dacă mergem separat, e greu să mai creionezi o coaliţie. Are şi politica limitele ei. Dacă facem o alianţă politică, cred că vom avea un viitor comun în 2024 în ce priveşte majoritatea parlamentară”.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare