Președintele interimar PSD, Marcel Ciolacu, a declarat, vineri, că social-democrații vor depune o plângere la Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) împotriva președintelui Klaus Iohannis „pentru instigare la ură pe baza răspândirii de informații false” în legătură cu proiectul de lege de autonomie a Ținutului Secuiesc.
„Iohannis a vrut să acopere incompetența Guvernului PNL pe care îl conduce! De asta a avut acea ieșire necontrolată și mincinoasă legată de Ținutul Secuiesc!!! Cer SRI și SIE să dezmintă aceasta minciună grosolană a lui Iohannis! Iohannis vrea să ascundă, de fapt, că 1.027.824 de români sunt astăzi aruncați în șomaj tehnic, iar alți 260.171 și-au pierdut deja locul de muncă. Cei mai mulți dintre ei nu mai au bani să supraviețuiască decât o lună de zile și nu știu dacă și când se vor întoarce la muncă. Asta e realitatea pe care o ascunde președintele”, a declarat președintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, pe Facebook.
Marcel Ciolacu i-a cerut președintelui Klaus Iohannis să aducă dovezi privind intenția PSD de a ”vinde Ardealul ungurilor”.
”Îi solicit ferm președintelui Iohannis să vină cu dovezi clare, altfel toată lumea va înțelege că este o nouă minciună din seria celor pe care le-a lansat la adresa profesorului Străinu-Cercel sau pe tema redeschiderii școlilor din Franța”.
Liderul interimar al PSD a cerut comisiilor parlamentare de control SRI și SIE să se întrunească săptămâna viitoare și să convoace șefii serviciilor pentru a prezenta un raport oficial asupra informațiilor false enunțate în spațiul public de președintele Iohannis.
”PSD va depune o plângere la Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării împotriva lui Iohannis pentru instigare la ură pe baza răspândirii de informații false”, a anunțat Ciolacu, pe Facebook.