Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, anunţă marţi într-o postare pe Facebook că PSD se bate ca în noua Ordonanţă de urgenţă privind pachetul de măsuri pe energie, toţi actorii din energie – producători, traderi, distribuitori, furnizori să plătească o contribuţie de solidaritate şi de asemenea pentru reglementarea pieţei energetice pentru cel puţin doi ani. Liderul PSD mai spune că mâine, ministrul Muncii, Marius Budăi, va prezenta în detaliu măsurile sociale propuse de PSD pentru a susţine salariaţii şi pensionarii ţării.
”PSD îi va proteja atât pe români, cât şi companiile care produc în România pentru a rezista şocurilor produse de criza energetică! În urma insistenţei noastre, Guvernul va adopta rapid soluţiile corecte care să apere populaţia şi economia pe timpul iernii şi să pună capăt lăcomiei noilor băieţi deştepţi din energie”, scrie liderul PSD.
Marcel Ciolacu arată că ”PSD a insistat ca cetăţenii să plătească în continuare, în această iarnă, preţuri plafonate la energie şi gaze. La fel şcolile, spitalele, căminele de copii şi de bătrâni şi alte instituţii publice cu un rol social major”.
”Aşa cum au anunţat, astăzi, colegii mei Sorin Grindeanu şi Mihai Tudose, IMM-urile şi firmele din industria alimentară sunt pentru noi o prioritate strategică, de aceea consumul acestora trebuie compensat în proporţie de 85%. Este singura soluţie pentru a ne putea susţine economia, locurile de muncă şi necesarul de hrană al ţării!”, spune preşedintele PSD în postare.
Ciolacu mai afirmă că, totodată, ”PSD se bate ca în noua ordonanţă de urgenţă toţi actorii din energie – producători, traderi, distribuitori, furnizori să plătească o contribuţie de solidaritate, calculată ca procent din ceea ce depăşeşte preţul de referinţă, plus o marjă decentă de profit”.
”Este esenţial să înţelegem că energia este principala sursă a inflaţiei şi că situaţia de criză nu se va rezolva în câteva luni. De aceea, pe lângă aceste decizi urgente, avem nevoie şi de o soluţie pe un termen mai lung, iar PSD va lupta în continuare pentru reglementarea pieţei energetice pentru cel puţin doi ani”, mai spune Ciolacu.
”Mâine, ministrul Muncii, Marius Budăi, va prezenta în detaliu măsurile noastre sociale pentru a susţine salariaţii şi pensionarii ţării. Fiindcă aceasta a fost şi rămâne principala preocupare a PSD: să cautăm cele mai bune soluţii de Sprijin pentru România!”, mai declară Ciolacu.