Marcel Ciolacu: Republica Moldova are nevoie de un partid social-democrat european

Marcel Ciolacu a declarat că Republica Moldova are nevoie de un partid social-democrat proeuropean, afirmând că lucrările Congresului al X-lea extraordinar al Partidului Democrat vor avea loc sub egida unităţii social-democraţiei pentru consolidarea unei forţe politice profesioniste.

„Republica Moldova are nevoie de social-democraţi. Este un moment în care contează mai puţin doctrinele de dreapta sau de stânga, Republica Moldova are nevoie de un partid social-democrat proeuropean şi, din câte ştiu eu, e aici şi domnul prim-ministru din 2009, dumneavoastră aţi fost primii care aţi declanşat parcursul european al Republicii Moldova. Cred că românii trebuie să ştie acest lucru şi trebuie să ne ridicăm la aşteptările lor şi sunt ferm convins că după acest congres care cred că va fi sub egida unităţii social-democraţiei, cu toţii vom consolida o forţă politică profesionistă în Republica Moldova, care în perioada următoare va avea foarte multe de spus, atât în Republica Moldova cât şi în România, dar şi în Europa”, a declarat Marcel Ciolacu, în deschiderea lucrărilor Congresului al X-lea extraordinar al Partidului Democrat din Moldova, de la Chişinău.

Partidul Democrat o să aibă „un restart”, chiar dacă contextul este unul dificil şi anume războiul Rusiei împotriva Ucrainei, a afirmat preşedintele PSD.

„Este evident că de astăzi Partidul Democrat o să aibă un nou început, este un restart din punctul meu de vedere, pe care îl aştepta toată lumea. Nu este o situaţie plăcută, nu numai în Republica Moldova, ci şi în România şi în întreagă Europă, cu adevărat faptul că Republica Moldova abia a început drumul către Uniunea Europeană şi nu este membru NATO, creează o vulnerabilitate în acest moment, în contextul agresiunii Rusiei asupra unui stat suveran. De aceea mă bucur nespus de mult că ne-aţi invitat şi ne vom putea adresa Congresului”, a conchis Ciolacu.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare