Marcel Vela, acord cu Patriarhia Română: Vom ajuta BOR la împărțirea sfintelor Paști și a Luminii Sfinte

Ministrul de Interne, Marcel Vela, a declarat, marți, că Guvernul și Patriarhia Română au ajuns la un acord pentru a colabora, de sărbătorile pascale, precizând că angajații MAI vor ajuta, alături de clerici și voluntari, la distribuirea Paștilor și a Luminii Sfinte adusă de la Ierusalim, sâmbătă seara.

”Acordul a fost semnat între MAI și Patriarhie. Pentru a nu exista riscul răspândirii coronavirusului, MAI vine în sprijinul BOR executând misiuni de susținere și ajutor pentru clerici și credincioși. Vom ajuta BOR la împărțirea sfintelor Paști și a Luminii Sfinte aduse de la Ierusalim, în seara de Înviere. Ținând cont de decretele prezidențiale și Ordonanțele Militare, am semnat cu Preafericitul Daniel un acord de susținere și sprijin din partea tuturor forțelor coordonate pentru stabilirea unor acțiuni comune”, a declarat ministrul de Interne, Marcel Vela.

Credincioșii vor putea ieși în proximitatea casei, în afara curții sau a imobilului în care locuiesc, respectând regulile de distanțare socială, astfel încât să fie evitată aglomerația și formarea grupurilor mai mari de trei persoane. În acest sens, doi sau trei locatari dintr-o scară de bloc pot oferi Sfânta Lumină, primită de la voluntari, tuturor vecinilor.

În zonele carantinate, Sfânta Lumină va fi dusă cu ajutorul personalului Ministerului Afacerilor Interne de la Centrele episcopale la parohiile din zonele carantinate.

Marcel Vela a precizat că, în noaptea de Înviere, este permisă circulația tuturor preoților care distribuie Sfânta Lumină la casele credincioșilor, cât și a voluntarilor, care vor avea asupra lor Cartea de identitate, ecusonul nominal din partea parohiei, mască şi mănuşi de protecție.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare