Deputatul Marian Mina (PSD) declară că Ilie Bolojan, „premierul boţilor”, a împins România, cu viteză, spre sărăcie, dezindustrializare, faliment.
”Ilie Bolojan, „premierul boţilor”, a împins România, cu viteză, spre sărăcie, dezindustrializare, faliment şi este responsabil de o DISTRUGERE economică, mascată în statistici și conferințe sterile!
Bolojan se ţine cu dinţii de o funcţie, în timp ce românii suferă şi simt, în fiecare zi, cum sărăcesc – în fiecare bon de la magazin, în fiecare factură și în fiecare fermă sau fabrică ce abia mai rezistă.
În timp ce alte state din regiune cresc și investesc în producție, industrie și agricultură, România cade.
Bulgaria produce, Cehia produce, Ungaria produce, Slovacia produce. România?
România “lui Bolojan” taxează, închide și sufocă exact oamenii care țin țara în picioare: muncitorii, fermierii și antreprenorii români.
Bolojan – premierul DEZASTRU- se laudă cu ce?
Producția industrială scade.
Industria prelucrătoare se prăbușește.
Fabricile plătesc energie scumpă, taxe mai mari și sunt abandonate complet de stat.
Agricultura este și ea împinsă spre colaps. Fermierii cumpără motorină mai scumpă, îngrășăminte mai scumpe, utilaje mai scumpe, în timp ce produsele din import sufocă piața românească.
Asta nu are nicio legătură cu vreo reformă sau cu măsuri pentru o economie modernă, asta este DEMOLARE NAŢIONALĂ. Iar Bolojan are o plăcere deosebită să-i pedepsească cel mai dur tocmai pe oamenii care muncesc cinstit.
Şi pensionarii sunt umiliți, tinerii pleacă iar antreprenorii sunt sufocați. Totul pentru ca un premier incompetent să poată spune că „a ajustat cifrele”. Numai că ajustarea asta a lui înseamnă doar că oamenii devin mai săraci, economia a intrat în recesiune, iar industria și agricultura sunt puse la pământ”, spune Mina.



