Marian Petrache (PNL) îi dă replica lui Vâlcov / Cei care negociază avuția națională în interesul altora pot fi considerați trădători

Vicepreşedintele PNL Marian Petrache a afirmat, într-o postare pe Facebook, că cei care negociază avuția națională în interesul altora pot fi considerați trădători. El a dorit astfel să-i dea o replică consilierului guvernamental Darius Vâlcov care a afirmat că cei care vor modifica legea offshore ar trebui judecaţi pentru trădare de ţară.

„Vâlcov ne anunță că legea offshore a fost proastă și că din această cauză a fost modificată „în bine” de el și de Dragnea. Motiv pentru care cine va încerca să o corecteze va fi considerat trădător de țară. România, națiunea, trebuie să vadă cum niște oameni „onești, corecți, iubitori de neam”, respectiv Dragnea și Vâlcov, se bat cu niște „imperialiști corupți” spre binele poporului!

Eu nu comentez legea in sine. Categoric legea trebuie să mulțumească, în egală măsură, investitorii și națiunea. 

Categoric cei care negociază avuția națională în interesul altora pot fi considerați trădători.

Dar cei care se folosesc de această lege pentru a-și apăra fundul, cum se numesc!? Cei care cu buna știință mituiesc electoratul, în detrimentul construcției de autostrăzi, spitale, școli, dezvoltare economică sănătoasă, cum se numesc!? Cei care pun în fruntea Guvernului un om de paie, pentru a-și face ei jocurile și pentru a ne face pe noi de râs în toată lumea cum se numesc!?”, a arătat Marian Petrache.

Vicepreşedintele PNL a precizat că îşi doreşte o lege offshore care să facă posibilă extracția de gaze și petrol, dar care să fie în interesul României și al românilor.

„Dar, îmi doresc și un popor sănătos și educat. Cei care se joaca cu sănătatea și educația noastră, cu viitorul României, doar ca sa-și apere pielea, pot fi considerați trădători de țară și de neam și trebuie pedepsiți!”, a conchis Petrache.

Cine va modifica legea offshore varianta Dragnea ar trebui acuzat de trădare de ţară, a declarat sâmbătă Darius Vâlcov, consilier al premierului pe probleme economice.

Valcov DariusÎntr-o intervenţie telefonică la Antena 3, Vâlcov spune că nu contează cât de mult ar ţipa „haştagiştii” şi chiar ambasadele europene:

„Oricât de mult ar ţipa ambasade europene sau alţi haştagişti prin piaţă sau pe oriunde, cine ar îndrăzni – acesta este, bineînţeles, punctul meu de vedere – să modifice actuala formă a Legii offshore, în sensul în care să reducă acele condiţii financiare care au fost aprobate în Camera Deputaţilor la propunerea lui Liviu Dragnea, cred că va trebui judecat pentru trădare de ţară.

Pentru că acolo vorbim de 6 miliarde de dolari, pe care statul român îi câştigă în plus faţă de versiunea iniţială a legii şi eu nu cred că cineva va putea iniţia ca acei şase miliarde de dolari să fie mai puţini”.

 

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare