Marius Budăi: Am promis în Programul de Guvernare o creștere economică medie de peste 5% și am obtinut 5,2%

Fostul ministru al Muncii, Marius Budăi, a scris, vineri, pe Facebook, ce înseamnă un program de guvernare în interesul românilor, în care cifrele despre situația economică nu mint.

“Să înțelegem dragi cetățeni români ce înseamnă să ai un program de guvernare serios.

Cifrele nu mint niciodată.
Am promis în Programul de Guvernare o creștere economică medie de peste 5% și am obtinut 5,2%.


În timpul guvernării PSD, perioada ianuarie 2017- octombrie 2019, România a fost în topul creșterii economice în UE.
· 7,1% în anul 2017 (creștere de 3 ori mai mare decât media UE28);
· 4,4% în anul 2018 (creștere dublă față de media UE28)
· 4,1% la 9 luni din 2019 și 4,1% total an 2019(conform Prognozei din data de 13.02.2020 a Comisiei Europene)
Mare parte din creșterea economică din 2019 a venit din creșterea record a lucrărilor de Constructii – efect al facilităților acordate acestui sector de Guvernarea PSD începând cu 1 ianuarie 2019 – printre care salariul minim net în lei echivalent cu 500 euro”, se arată pe pagina de Facebook a lui Marius Budăi.

Marius Budăi a adăugat că volumul lucrărilor de construcții a crescut cu 28% în anul 2019 față de anul 2018.

”În acest mod PSD a asigurat fondurile necesare pentru majorarea veniturilor și pentru investiții.
PSD crede cu tărie că rezultatele creșterii economice trebuie împărțite echitabil.
#mai_mulți_români_în_clasa_de_mijloc“, a conchis Budăi.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare