Fostul ministru al muncii, deputatul Marius Budăi, spune că ministrul finanțelor, Florin Cîțu, a declarat că „disperare este numele tău, PSD”, dar, de fapt, „disperare” reprezintă măsurile luate de guvernul PNL.
„Disperare este numele copiilor cărora dumneavoastră nu vreți să le plătiți alocațiile de stat majorate. Disperare este numele seniorilor acestei țări cărora nu le spuneți clar dacă se va majora valoarea punctului de pensie de la 1265 de lei la 1775 de lei începând cu data de 01 septembrie 2020. Disperare este numele celor aproximativ un milion de cetățeni români cărora le-ați înghețat pensia minimă.
- Disperare este numele dascălilor acestei țări cărora dumneavoastră nu le spuneți clar dacă le veți majora salariile începând cu data de 01 septembrie 2020. Disperare este numele tuturor cetățenilor români cărora le-ați spus că sănătatea și educația nu sunt o prioritate pentru dumneavoastră. Disperare este numele tuturor cetățenilor români care se uită îngrijorați la dumneavoastră cum îndatorați această țară intr-un ritm alert.
Disperarea este numele cetățenilor români care plătesc rate mai mari la credite din cauza iresponsabilității dumneavoastră. Și exemplele pot continua. Și DA, disperare este numele tuturor cetățenilor români care așteaptă ca odată cu declanșarea alegerilor parlamentare anticipate să le promiteți orice dar după reinstalarea la guvernare să nu vă țineți de cuvănt.
ANTICIPATE = AUSTERITATE”, a scris Budăi, pe Facebook.