Marius Budăi: Convenția cu Poșta Română prevede că toate deciziile de pensii recalculate vor fi trimise către seniorii României după 15 august

Fostul ministru al Muncii, Marius Budăi, spune că toate deciziile de pensii recalculate vor fi trimise românilor după 15 august, potrivit convenției făcute cu Poșta Română, informează b1tv.ro.

Convenția cu Poșta Română prevede că toate deciziile de pensii recalculate vor fi trimise către seniorii României după 15 august, a declarat deputatul PSD Marius Budăi, fost ministru al Muncii, marți, la Știrile B1 TV prezentate de Alex Vlădescu.

Marius Budăi (PSD), pe B1 TV, despre recalcularea pensiilor

„Ceea ce se întâmplă acum în casele județene de pensii, și anume acel (…) proces de listare a deciziilor de pensionare cu noile cuantumuri ale pensiilor recalculate și trimiterea lor către Poșta Română, este un răspuns ferm și un angajament ferm al Guvernului Ciolacu că pensiile vor fi plătite recalculate, începând cu data de 1 septembrie, așa cum este angajamentul luat de actuala majoritate prin legea care a fost promovată în Parlament, promulgată de Președintele României și publicată în Monitorul Oficial”, a declarat Marius Budăi.

„Da, sunt asigurate fondurile necesare încă de la construcția acestui buget pe anul 2024, atât bugetul de stat, cât și bugetul asigurărilor sociale”, a adăugat fostul ministru.

Deciziile cu pensiile recalculate vor veni după 15 august

Întrebat când se trimit deciziile de recalculare, Marius Budăi a spus: „Este acea convenție cu Poșta Română, care prevede că după data de 15 august toate deciziile de pensii recalculate, care conțin recalcularea, vor fi trimise către seniorii României (…), începând cu 1 septembrie, conform calendarului legal asumat, data de 1 și 15 septembrie pentru seniorii României care primesc pensia cu Poșta Română, și între 12 și 14 septembrie pentru cei care primesc pensia în cont, pe card (…), să poată fi făcute și plățile”.

„Important aici este că realizăm ceea ce ne-am propus prin această lege, și anume acea așezare pe contributivitate și acea încurajare a muncii. Sunt, din punctul meu de vedere, ca un om care am condus o casă județeană de pensii la mine acasă, în Botoșani, principii extrem de importante. La muncă și contribuție egală să ai pensie egală și munca să fie încurajată”, a adăugat social-democratul.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare