Marius Budăi, la TVR Info: Acum este exclus să crească vârsta de pensionare

Ministrul Muncii infirmă zvonurile apărute în ultima perioadă în mediul online. Vârsta de pensionare nu va creşte, susţine Marius Budăi. Afirmaţia a fost făcută în exclusivitate pentru emisiunea „3 Ceasuri Bune”, de la TVR Info.

Din punctul meu de vedere acum este exclus. Noi trebuie să  lucrăm foarte mult și am spus tot timpul că nu trebuie să punem carul înaintea boilor. Trebuie să lucrăm la a crește speranța de viață în România și mai ales la a crește speranța de viață sănătoasă în România, pentru că speranța de viață sănătoasă este de 59 de ani și șase luni, 60 de ani, să zicem, și noi ne pensionăm la 65 de ani. Deja lucrăm 5 ani peste speranța de viață sănătoasă și atunci speranța de viață fiind de 70 de ani și opt luni, cred că nu este normal să discutăm acum acest subiect ci să lucrăm să creștem speranța de viață și abia apoi să putem avea o discuția peste ani de zile, a spus ministrul Muncii.

În privința creșterii numărului de salariați ministrul a spus că prin bugetul muncii, la rectificarea bugetară ministerul a primit bani suplimentari prin care se va continua plata subvențiilor pentru încheierea convențiilor de angajatori pentru ucenicii sau cu șomerii de lungă durată.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare