Ministrul Muncii, Marius, Budăi, a afirmat, joi seară, la Antena 3, că va fi o majorare a pensiilor de la 1 ianuarie 2023.
„Rata inflației pentru anul 2022 o să o cunoaștem abia la sfârșitul primului trimestru din 2023, de aia în legea 263, legea pensiilor, se spune că se merge pe o rată a inflației din anul 2021 care era mult mai mică decât ce este acum. Nu vreau să intru în cifre, pentru că nu vom face acest lucru. Nu vom merge pe o majorare mai mică.
Vom încerca și facem extrem de multe simulări să vedem cum ne descurcăm și cum ne așezăm și cu siguranță va fi o majorare a pensiilor, aşa cum a spus Marcel Ciolacu, de la 1 ianuarie 2023”, a declarat Marius Budăi, joi seară, la emisiunea „Punctul de Întâlnire cu Radu Tudor”.
Potrivit lui, de câte ori a fost PSD la guvernare nu s-a pus niciodată problema unor măsuri de austeritate, de înghețare de venituri.