Marius Budăi (PSD), întrebat când va fi gata reforma pensiilor speciale: Colegii din USR fac mult zgomot, dar au zero soluții. Să stea liniștiți, o să rezolvăm noi

PSD a anunțat, luni, că liderii coaliției de guvernare au decis să constituie un grup de lucru pentru transpunerea în legea pensiilor speciale a recomandărilor venite de la Banca Mondială și de la Comisia Europeană. Marius Budăi (PSD), ministrul Muncii, a explicat pentru B1 TV de ce e nevoie de acest pas. Întrebat când va fi totuși gata această reformă, social-democratul s-a lansat într-un atac la adresa USR.

Ce se mai întâmplă cu pensiile speciale. Declarațiile ministrului Marius Budăi

„În decembrie 2021 am aprobat un memorandum în Guvern în care s-a format un prim grup de lucru unde nu erau miniștrii de resort care au în coordonare pensiile militare, pentru că, în concepția noastră pensiile militare nu erau acolo. Însă, din cauză că într-un mod ”profesionist” a fost trecut în PNRR expresia inexistentă juridic în România de „pensii speciale”, Comisia Europeană a interpretat că toate pensiile care nu sunt strict de contributivitate se încadrează aici. Practic, pe baza acelui memorandum, va fi completat acel grup cu miniștrii care au în coordonare pensiile militare și de ordine publică și care trebuie să vină cu aportul lor la această reformă.

Eu am spus tot timpul că a fost trecut eronat în dreptul Ministerului Muncii acest jalon deoarece Ministerul Muncii nu are specialiștii necesari să facă reforma în apărare și ordine publică, în justiție, diplomați, navigatori sau aviatori.

Dar ne-am ocupat în acest an, conștienți că trebuie să rezolvăm această problemă, și s-a lucrat pe baza unui raport preliminar al Comisiei Europene. S-a prezentat proiectul de act normativ, eu personal l-am prezentat într-un video call cu Banca Mondială, am prezentat Comisiei Europene acest proiect înainte de a fi trecut prin Guvern și depus în Parlament. A venit acest raport final al Băncii Mondiale și trebuie să discutăm în sinteză, trebuie să-l analizăm foarte amănunțit așa încât la discuțiile cu Comisia să fie luată decizia finală. Eu am învățat din această implementare a PNRR până acum că e mai bine să discuți cu Comisia Europeană înainte de a aproba un proiect, așa încât să ai acordul și toate principiile stabilite așa încât să nu ai probleme ulterior”, a declarat Marius Budăi.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare