PSD reprezintă singura alternativă la Guvernul Dreptei Unite, a afirmat miercuri deputatul social-democrat Marius Budăi.
“Propagandă, minciună, amăgire, delăsare și incompetență. Acestea sunt caracteristicile guvernării PNL raportate la degradarea profundă a economiei. Efectiv guvernul Dreptei Unite a pierdut controlul economiei, așa după cum l-a pierdut și pe cel al pandemiei. Este semnificativ, de exemplu, cum premierul Orban s-a umflat în pene cu un program de 1 miliard de euro – fonduri europene – pentru IMM –uri, dar, din prostie pură sau premeditat, n-a făcut nimic”, a afirmaty Budăi pe Facebook.
Potrivit fostul ministru al muncii, programul este blocat din cauza birocrației, a faptului că ministerul Economiei nu se înțelege cu ministerul Mediului de Afaceri”.
“30.000 de firme așteaptă, timp în care guvernul PNL, în loc să folosească acest miliard de euro din bani europeni și să-l injecteze în economie, continuă să se împrumute masiv, la cele mai mari dobânzi din Europa, și să facă astfel beneficii uriașe băncilor. Băncile au raportat un profit de 2,8 miliarde de lei, după primul semestru, mai mare decât anul trecut când n-a fost pandemie”, a motivate Budăi.
El a susţinut că România plătește cele mai mari dobânzi din UE. Guvernul Orban inspiră atât de puțină încredere încât se împrumută la dobânzi penalizatoare uriașe, de 10 ori mai mari decât Bulgaria.- 0,389% dobândă pe an pentru împrumut pe 10 ani – Bulgaria;- 3,624% dobândă pe an pentru împrumut pe 10 ani – România.
Datele oficiale atestă o degradare continuă a stării economice a țării. Cei mai loviți sunt antreprenorii și angajații români:
– În primul semestrul din 2020 România are o cădere economică de 4,6% față de anul trecut și o cădere de 12,3%, în trimestrul 2 față de trimestrul 1;- Rata șomajului a crescut cu 70% fața de perioada guvernării PSD (3,1%) și a ajuns în august la 5,3%. Peste 500.000 de locuri de muncă au dispărut din economie;- Cifra de afaceri în industrie a scăzut cu 12,8% ianuarie-iulie 2020 vis-a-vis similar 2019;- Producția industrială a scăzut cu 14,9%, în primele 7 luni ale anului;- Cifra de afaceri a IMM-urilor a scăzut cu 14% în august față de luna precedentă;- Comenzile noi în industrie au scăzut cu 12,7%, pe primele 7 luni, comparativ cu anul trecut;- Exporturile au scăzut cu 16,2%;- Datoria publică a depășit 100 de miliarde de lei în 9 luni. Este mai mult decât s-au împrumutat guvernele PSD în 3 ani, fără însă vreun beneficiu economic ori social;- Investițiile străine directe s-au prăbușit. Sunt mai mici cu 2 miliarde de euro, față de anul trecut;- Investițiile interne, cu care se lăuda guvernul Orban_PNL s-au dovedit a fi doar o gogoașă propagandistică.
“Premierul dezertor Cîțu anunța pompos că alocă 50 de miliarde de lei pentru investiții, dar execuția bugetară la 7 luni dovedește că s-a cheltuit mai puțin de jumătate din suma alocată, respectiv doar 20,4 miliarde de lei. Efectiv guvernul Orban a făcut doar 40,8% din investițiile asumate, după 7 luni. În acest ritm, în nici un caz nu se vor cheltui toți banii de investiții alocați pentru acest an. În agricultură este dezastru. Producția de anul acesta este la jumătate, la toate recoltele cu care ne clasam în fruntea Europei în ultimii 3 ani de guvernare PSD. Fermierii nu au bani să reînființeze culturile pentru următorul ciclu agricol. Turismul a fost decimat și noile restricții prefigurează un dezastru extins. Toate aceste date și fapte arată clar că guvernul Dreptei Unite nu are viziune, nu are soluții, nu stimulează economia, nu știe să determine creșterea veniturilor statului, că risipește îngrozitor banii țării”, a adăugat fostul ministru.
El a precizat că PSD are soluții.
“Așa cum și-n trecut a reușit să readucă România pe traseul dezvoltării și acum a pregătit planul de salvare. Începând de astăzi toți românii vor afla cum România poate reveni pe traseul dezvoltării și prosperității, grație programelor și măsurilor pe care PSD le va aplica din momentul în care va reveni la guvernare. De votul românilor de la parlamentare depinde dacă țara se va afunda în austeritate și populația în sărăcie, sub guvernarea Dreptei Unite sau dacă se va reface și va performa din nou economic sub o conducere social-democrată”, a mai spus deputatul PSD.