- 1. Marcel Ciolacu este singurul candidat care vorbește despre consens și despre unitate. Toți ceilalți vorbesc despre dezbinare și despre divizare, la fel cum vorbea președintele Traian Băsescu sau cum vorbește încă președintele Iohannis;
2. Marcel Ciolacu este singurul care afirmă că vrea să împartă puterea, nu să o acapareze pentru el sau pentru propriul partid, cum vor ceilalți contracandidați;
3. Marcel Ciolacu a pus România mai presus de interesele de partid, atunci când a acceptat, în noiembrie 2021, să intre la guvernare și a găsit o cale de colaborare cu cei mai duri adversari ai săi, pentru a salva România de la prăbușire;
4. Marcel Ciolacu vrea să fie pace în România și a afirmat că nu va permite ca țara noastră să fie atrasă într-un război, iar acest mesaj este foarte important pentru țara noastră care se află în vecinătatea războiului din Ucraina;
5. Marcel Ciolacu merită votat pentru că a deschis ușa Schengen pentru România – o ușă care a stat închisă pentru cei doi președinți pe care i-a avut țara noastră după aderarea la Uniunea Europeană. Admiterea României în Schengen aerian și naval ne-a pus pe calea ireversibilă a integrării totale ce se va realiza până la finalul acestui an;
6. Marcel Ciolacu a realizat ca președinte PSD și ca premier al României cele mai mari creșteri de venituri pentru cetățeni: +75% la salariul minim, +70% la pensia medie, +40% la salariul mediu net – acestea sunt creșterile înregistrate după intrarea PSD la guvernare;
7. Premierul Marcel Ciolacu a reușit să facă dreptate socială pentru pensionarii din sistemul public. A eliminat inechitățile astfel încât seniorii care au muncit și au contribuit la fel să nu mai încaseze pensii diferite. Nicio pensie nu a scăzut în urma acestui proces, iar 3,8 milioane de pensionari au primit o pensie mai mare;
8. Premierul Marcel Ciolacu a reușit să facă cele mari investiții din istoria recentă a României. De două ori mai mult decât în Guvernarea Cîțu-USR și de trei ori mai mult decât în Guvernarea Orban;
9. Marcel Ciolacu merită votat pentru că în sfârșit se construiesc autostrăzi! Obiectivul din programul lui Marcel Ciolacu este de a lega toate regiunile istorice cu autostrăzi, astfel încât să nu mai existe diferențe de nivel de trai între cetățenii români!;
10. Marcel Ciolacu merită votat pentru că a reușit să impună interesul României în deciziile Uniunii Europene, câștigând respectul partenerilor europeni: interzicerea importurilor de cereale fără licență din afara UE, sprijin UE pentru fermierii români afectați de secetă, ajutor european pentru sinistrații de la inundații, eliminarea pragului de 9,4% din PIB pentru pensii sau menținerea regimului fiscal pentru microîntreprinderi, cel puțin pe termen mediu.