Marius Horia Țuțuianu, deputat PSD: Reformăm cu adevărat sistemul pensiilor speciale, fără a pierde vreun ban din PNRR!

Deputatul PSD Marius Horia Țuțuianu transmite marți că se reformează cu adevărat sistemul pensiilor speciale, fără a pierde vreun ban din PNRR! Săptămâna viitoare, legea va fi votată, iar România va putea primi o tranșă de peste 3 miliarde de euro din PNRR, spune parlamentarul. 

”Luni, 29 mai a.c., au ajuns la Cameră amendamentele prin care vom pune punct dezbaterii pe problema pensiilor speciale. Sunt reglementări ce vizează în primul rând eliminarea nedreptăților de până acum, invocate pe bună dreptate. Eliminăm etapizat privilegiile, fără a pune în pericol funcționalitatea unor sisteme extrem de importante, precum ordinea publică, apărarea națională ori justiția. Principiul contributivității primează.

Nicio pensie de serviciu nu va fi mai mare decât salariul avut în activitate, iar vârsta de pensionare va crește etapizat, până la 65 de ani, la fel ca în sistemul pensiilor contributive. Se recalculează toate pensiile speciale, cu excepția magistraților – protejați de deciziile CCR, în sensul că se ia în considerare o bază de calcul de 65% din venituri, nu de 80%, ca în prezent. Foarte important, va crește vechimea minimă în specialitate, eșalonat, de la 15 ani la 25 ani. Nu vom crea noi categorii de pensionari speciali și chiar  eliminăm asimilații din categoria pensiilor speciale.

Ce am precizat mai sus sunt doar câteva dintre reglementări. Săptămâna viitoare, legea va fi votată, iar România va putea primi o tranșă de peste 3 miliarde de euro din PNRR”, anunță Horia Marius Țuțuianu.

 

 

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare