MĂSURĂ IMPORTANTĂ / Guvernul a decis reintroducerea salariului minim brut în funcţie de nivelul de studii sau de vechime

Guvernul a decis reintroducerea salariului minim brut în funcţie de nivelul de studii sau de vechimea în muncă.

Premierul Viorica Dăncilă și miniștrii Lia Olguța Vasilescu și Eugen Teodorovici s-au întâlnit, marţi, la Palatul Victoria, cu reprezentanți ai sindicatelor și patronatelor, cărora le-a fost prezentat proiectul de Hotărâre de Guvern privind creșterea salariului minim brut garantat în plată pe economie:

  • 2080 de lei/lună, ceea ce înseamnă o creștere netă cu 100 de lei față de actualul.

SalariiTotodată, s-a luat decizia reintroducerii salariului minim brut garantat în plată diferențiat în funcție de nivelul de studii sau de vechimea în muncă, concept care a mai fost aplicat în România înainte de anul 2011:

  • 2350 de lei brut, adică cu 13% mai mult față de cel câștigat de persoanele fără studii superioare sau cu vechime mai mică de 15 ani, a informat un comunicat al Guvernului.

„Menționăm că Executivul s-a arătat astfel deschis unei propuneri formulate de sindicate la ultima ședință a Consiliului Național Tripartit, propunere care este în concordanță și cu prevederile Programului de Guvernare. În urma discuțiilor purtate cu sindicatele și patronatele, s-a ajuns la concluzia unanimă că majorarea salariului minim este necesară, singura divergență fiind asupra datei de la care se va aplica măsura: sindicatele au solicitat 1 noiembrie 2018, patronatele – 1 ianuarie 2019”, a precizat Guvernul.

Guvernul va lua o decizie în cel mai scurt timp posibil, care va fi comunicată public, astfel încât ordonatorii de credite și companiile din România să pregătească punerea în aplicare a măsurii.

 

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare