Maternitatea Ploiești a fost desființată din cauza pierderilor financiare

Spitalul de Obstetrică-Ginecologie din municipiul Ploieşti va fi desfiinţat, pe fondul pierderilor financiare pe care le-a înregistrat şi va deveni structură fără personalitate juridică în cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Ploieşti, se arată într-o hotărâre de guvern publicată, vineri, în Monitorul Oficial, potrivit Agerpres.

În nota de fundamentare publicată pe site-ul Guvernului la momentul dezbaterii publice a proiectului se menţionează că actuala structură organizatorică a Maternităţii, unitate înfiinţată în 1984, nu mai este rentabilă din punct de vedere funcţional, costurile de întreţinere fiind foarte mari.

„Spitalul de Obstetrică-Ginecologie Ploieşti care funcţionează în prezent în municipiul Ploieşti a fost înfiinţat în anul 1984. Prin adresa Ministerului Sănătăţii nr. XI/A/43.208/31.10.2000 s-a aprobat de către conducerea Ministerului Sănătăţii declararea Spitalului de Obstetrică-Ginecologie Ploieşti ca unitate de interes judeţean, ţinând cont de faptul că intervine asupra întregii cazuistice complex, precum şi asupra urgenţelor din acest profil. Având în vedere că Spitalul de Obstetrică-Ginecologie a fost proiectat şi a funcţionat cu peste 700 de paturi, actuala structură organizatorică cu 300 de paturi nu este rentabilă din punct de vedere funcţional, costurile de întreţinere fiind foarte mari. Organizarea şi funcţionarea acestui spital este una particulară la nivel naţional, faţă de restul judeţelor care nu au spitale clinice de urgenţă şi unde structurile de Obstetrică-Ginecologie sunt organizate ca secţii în cadrul spitalelor judeţene de urgenţă. (…) În anul 2020 rata de utilizare a paturilor a fost de 48,41%. Spitalul a înregistrat în anul 2019 un deficit financiar de 694.250 lei. Această ineficienţă a determinat analizarea tuturor posibilităţilor de redresare a spitalului, ultima soluţie şi cea mai radicală, fiind cea a reorganizării Spitalului de Obstetrică-Ginecologie Ploieşti ca structură exterioară a Spitalului Judeţean de Urgenţă Ploieşti, cu menţinerea numărului de paturi la nivelul noii structuri sanitare şi a personalului angajat, în limita normativului”, precizează sursa citată.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare