Ministeril Educaţiei şi Cercetării a anunţat luni că 3.830 de unităţi de învăţământ funcţionează în Scenariul 3 care implică participarea tuturor preşcolarilor şi elevilor la activităţi/lecţii online.
Totodată, 8.797 de unităţi de învăţământ în Scenariul 1, care implică participarea zilnică (faţă în faţă) a tuturor preşcolarilor şi elevilor în unităţile de învăţământ, cu respectarea şi aplicarea tuturor normelor de protecţie sanitară, iar 5.029 de unităţi de învăţământ în Scenariul 2 care presupune participarea zilnică (faţă în faţă) a tuturor preşcolarilor şi elevilor din învăţământul primar, a elevilor din clasele a VIII-a şi a XII-a, cu respectarea şi aplicarea tuturor normelor de protecţie, respectiv revenirea parţială (prin rotaţie de una-două săptămâni) a elevilor din celelalte clase de gimnaziu şi liceu, cu respectarea şi aplicarea tuturor normelor de protecţie.
„Menţionăm că dintre cele 3.830 de unităţi aflate în această situaţie, 375 de unităţi de învăţământ figurează în acest scenariu din cauza cazurilor de COVID-19 înregistrate, iar 3.455 unităţi de învăţământ figurează în acest scenariu ca urmare a ratei de incidenţă a cazurilor din localitatea în care funcţionează ori a infrastructurii şcolare/şcoli în care se execută diverse lucrări de reabilitare”, a precizat MEC.
Consiliile de administraţie de la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ adoptă propunerile de scenarii şi, implicit, schimbarea acestora, în funcţie de analiza situaţiei epidemiologice efectuate de către direcţiile de sănătate publică şi Institutul Naţional de Sănătate Publică, de infrastructura şi de resursele existente în fiecare unitate de învăţământ, a amintit sursa citată.