MEC: Aproape 4.500 de școli fiuncționează în scenariul roșu

Ministerul Educaţiei şi Cercetării a anunțat joi că 4.478 de unităţi de învăţământ în Scenariul 3 (S3) care implică participarea tuturor preşcolarilor şi elevilor la activităţi/lecţii online.

Dintre cele 4.478 de unităţi aflate în această situaţie, 368 de unităţi de învăţământ figurează în acest scenariu din cauza cazurilor de COVID-19 înregistrate, iar 4.110 unităţi de învăţământ figurează în acest scenariu ca urmare a ratei de incidenţă a cazurilor din localitatea în care funcţionează ori a infrastructurii şcolare/şcoli în care se execută diverse lucrări de reabilitare, a precizat un comunicat de presă al MEC.

De asemenea, 8.156 de unităţi de învăţământ în Scenariul 1 (S1): participarea zilnică (faţă în faţă) a tuturor preşcolarilor şi elevilor în unităţile de învăţământ, cu respectarea şi aplicarea tuturor normelor de protecţie sanitară.

MEC mai precizează că 5.022 de unităţi de învăţământ în Scenariul 2 (S2). Acesta presupune participarea zilnică (faţă în faţă) a tuturor preşcolarilor şi elevilor din învăţământul primar, a elevilor din clasele a VIII-a şi a XII-a, cu respectarea şi aplicarea tuturor normelor de protecţie, respectiv revenirea parţială (prin rotaţie de una-două săptămâni) a elevilor din celelalte clase de gimnaziu şi liceu, cu respectarea şi aplicarea tuturor normelor de protecţie.

„Consiliile de administraţie de la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ adoptă propunerile de scenarii şi, implicit, schimbarea acestora, în funcţie de analiza situaţiei epidemiologice efectuate de către direcţiile de sănătate publică şi Institutul Naţional de Sănătate Publică, de infrastructura şi de resursele existente în fiecare unitate de învăţământ„

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare